Articole

Coacăze cu profit

În comuna Hida (jud. Sălaj) se dezvoltă un tip de agricultură deosebit. Inginerul Nelu Orlaie a fondat pepeniere care au ca scop producerea de coacăze. Cu 26 de ani în domeniul agriculturii arbuștilor fructiferi,  domnul Orlaie se mândrește cu specii de coacăz negru, ameliorate la noi în țară.

După ce a terminat cu munca de cercetare, omul a pus bazele afacerii ca atare. Din cele spuse de el, cele mai bune soiuri de coacăz sunt cele din Polonia. Le-a adus la noi, le-a cultivat și a scos profit din asta. Luând în calcul condițiile climatice de la noi din țară recolta este de 8-10 tone pe hectar. Pe lângă curajul de a merge pe o agricultură de nișă, mai e nevoie de un sol pregătit corespunzător și multă muncă. Timpul prielnic plantării arbuștilor este toamna, iar pe un hectar se plantează aprximativ 4.000 de tufe.

Odată plantația existentă, aceasta trebuie îngrijită. Pentru o recoltă sănătoasă se recomandă tăierea a 8-10 cm din tufă  în primul an de la plantare. Cultura are nevoie de fertilizare odată la trei ani iar anual este nevoie de o săpătură chiar înainte de înflorire. Deşi arbustul nu este unul pretenţios, existenţa unui sistem de irigaţii optimizează producţia.

Investiţia iniţială a fost de aproximativ 25.000 lei și conform celor zise de Nelu Orlaie, începând cu al treilea an poţi vedea şi profitul.

Consumul de coacăze e benefic organismului , acestea având un conţinut ridicat de vitamina C şi antociani.

Vânzările se fac la nivel de puieţi şi uşor, uşor au început să vândă şi fructe. Tipurile de agricultură clasică nu mai  dau randament atât de mult aşa că oamenii simt nevoia să se reprofileze pe alte nişe. Cererile sunt mari datorită profesionalismului de care dă dovadă în faţa clienţilor.

(sursa foto)

Citește în continuare

Olăritul – pasiune și culoare

Să îți placă ceea ce faci este cel mai bun imbold de a-ţi porni propria afacere.

In 2002, Ioan şi Carolina Brita au pus bazele propriei afaceri,  care creează artă. For Art, firma lor, a luat naştere  din dorinţa de a crea un produs  fără intervenţia unor intermediari.

Totul a pornit când mama Carolinei a rămas fără locul de muncă de la fabrica de sticlă şi s-a apucat de olărit. Ioan le-a întâlnit și a fost încântat de lucrările lor,  aşa că au pus bazele  unui  atelier de creaţie a obiectelor din lut şi decorarea acestora.  Scopul lor este să perpetueze educaţia meşteşugărească  şi să păstreze tradiţia.

La început, își duceau marfa la târguri cu ajutorul prietenilor. În 2004, însă, când și-au luat o mașină și au început să participe la toate târgurile importante, produsele lor au devenit cunoscute în toată țara.

O perioadă au colaborat cu Bricostore și afacerea lor s-a extins, au angajat chiar oameni noi pe care i-au învățat arta olăritului. Apoi însă a venit criza economică și lucrurile au dat înapoi. Au cochetat o vreme cu ideea unei finanțări europene. S-au oprit însă exact înainte de a depune proiectul, pentru că și-au dat seama că nu vor să facă produse de serie, ci produse lucrate manual.

După care s-au orientat spre popularizarea meșteșugului.  Motiv pentru care au pornit o serie de ateliere de păictură pe ceramică pentru copii. La început în Timișoara, dar își doresc să se extindă și în alte oarșe ale țării.

Astfel ei pot aduce meşteşugul  aproape de oameni, loc de unde a şi pornit . Au trebuit să o ia treptat, să aibă răbdare şi încredere că munca lor va ajunge pe culmile succesului.

“Banii nu sunt o problemă”

Când ești laborant chimist șomer și auzi vorba de mai sus, se poate să te enervezi un pic. Dar a durat șapte ani ca Ioan Chitic să fie de-acord cu aceste cuvinte, spuse de un consultant. Şapte ani. De atât poate avea nevoie un om pentru  a-si da seama  că distanţa de la vis la realitate nu se măsoară în bani.

Ioan Chitic, fermier din Cincis Cerna a vrut să dezvolte pasiunea sa pentru locul natal şi pentru agricultură.

Cu un dosar bine pus la punct a câștigat,  la o licitație, a unui adăpost de animale.După primul minut de fericire, a realizat că un adăpost de animale e inutil fără animalele în sine. Așa că, după ce și-a susținut planul de afaceri pe 5 ani în fața unei fundații, Chitic a primit o finanțare cu ajutorul căreia a cumpărat 30 de ovine.

Dar nu era suficient – nu avea capacități de producție, nu avea tehnologie, nu avea nici măcar cunoștințe tehnice. Prin intermediul unui specialist DADR Deva, a ajuns la un stagiu de pregătire în Germania, unde a văzut diferenţa adusă de tehnologie.

După acest stagiu, pe care l-a numit “călătorie în viitor”, Chitic s-a întors pe plaiul natal, unde s-a ciocnit mai întâi de reticența celor din jur, care i-au explicat că orice ar vrea să facă, “în România nu merge”, apoi de niște bariere legislative – spre exemplu, a fost imposibil la vremea aceea să primească avize pentru ceea ce el dorea să se numească “brânzărie”, pentru că nu exista acest termen în lege. Dar toate acestea nu l-au oprit. Soția sa a plecat în Elveţia pentru a se specializa în domeniul produselor lactate, iar el a cumpărat utilaje agricole din Germania și a mers mai departe pe drumul pe care și l-a dorit. Ulterior, legislația românească s-a schimbat și acum brânzăria are toate avizele necesare.

După campanii întregi de promovare pe la evenimente și emisiuni TV, Ioan Chitic lucrează acum la crearea unei baze de material genetic de elită pentru oi de lapte, alături de o echipă de la Semtest Târgu-Mureș

Citește în continuare

De la IT la scorușul negru

Ion și Mirela Conăcel sunt doi tineri IT-iști din București care, de câțiva ani, și-au descoperit pasiunea pentru agricultură.

Au încercat întâi o plantație de goji, dar nu le-a ieșit, așa că s-au reorientat spre scorușul negru. Scorușul – sau aronia – e o plantă a cărei fructe au nenumărate beneficii. Între altele, au proprietăți antioxidante, sunt hipotensive și indicate pentru diabetici. De asemenea, scad glicemia, ajută în prevenirea bolilor de ficat și intestinale și ajută îmbunătățirea fluxului sangvin.

Cei doi soți au o plantație de 5.000 de metri pătrați în județul Buzău, unde “evadează” la sfârșit de săptămână. Din fericire, scorușul e o plantă care nu are nevoie de foarte multe îngrijiri. În plus, e o plantă rezistentă la frig și la secetă.

“Se dezvoltă foarte bine și este foarte rezistentă. Aronia se poate cultiva și la câmpie și la deal cu condiția să aibă prezentă lumină naturală o bună parte din zi, adică, de exemplu, pe dealuri puțin umbrite este posibil să meargă mai greu decât într-o zonă luminoasă”, spunea Ion Conăcel pentru agrointel.

Scorușul negru face fructe din al treilea sau al patrulea an, ajunge la apogeu în al șaselea an iar plantația poate fi exploatată chiar și 20 de ani.

Ion Conăcel e de părere că prețul corect pentru înființarea unei plantații de 2.000 de plante este de 7 lei pe plantă – adică un pic peste 3.000 de euro.

Marele secret al culturilor de scoruș negru e în fiecare an se lasă 4-5 tulpini noi pe plantă, restul se taie. După al 7-lea an de plantație, dacă planta are prea multe tulpini, acestea trebuie tăiate, ca să nu se sufoce.

Fructele de scoruș negru se pot consuma ca atare sau pot fi făcute suc sau dulceață.

Citește în continuare

Casa de la țară

Cătălin este librar în orașul Sibiu. Are 30 de ani. Anda este PR la o clinică medicală, tot la Sibiu. Împreună se ocupă de o casă de vacanță din Rod, jud. Sibiu.

În urmă cu niște ani, niște prieteni de-ai lor din Alaska au cumpărat proprietatea, iar ei s-au apucat să reabiliteze cele două case de pe proprietate. Una dintre care e din 1895, cealaltă de la jumătatea secolului 20. Și le-au restaurat în cel mai tradițional mod – spre exemplu, pentru bucătăria de vară s-au folosit doar teracotă și lemn de brad.

Acum, în perioada caldă a fiecărui an (mai – octombrie), cei doi organizează, în fiecare al doilea week-end al fiecărei luni, un brunch tradițional. Cei care participă se pot plimba cu căruța pe dealuri, pot urmări filme tolăniți pe fânul din șură sau pot socializa, în jurul unor mese tradiționale cu produse cumpărate din sat.

În restul week-end-urilor, acolo se întâmplă brunch-uri organizate de diverse companii, ca un fel de team-building tradițional românesc.

În mod normal, participarea la evenimentul lor costă 50 de lei de persoană. Dar când sunt momente speciale (cum a fost tăierea tradițională a porcului, de Ignat), costă 60 de lei de persoană.

Pe viitor, visul lor e să introducă pachete turistice de zece zile, două săptămâni sau o lună de “terapie în natură” pentru cei care doresc să se bucure de frumusețea zonei și de tradițiile ei.

Rod Brunch are și o pagină de facebook

Citește în continuare

Hidromel de la Baia Mare

Legenda spune că hidromelul (sau miedul) era ambrozia pe care o beau zeii greci. O băutură ce există încă din antichitate, hidromelul este la bază o băutură obținută din fermentarea mierii de albine. În România există un singur producător de hidromel – Eugen Libotean, din Baia Mare.

Eugen Libotean este absolvent al Academiei de Științe Economie, specializarea alimentație publică și turism.

În copilărie a citit romanul “Prin foc și sabie” și acolo a auzit prima oară de hidromel. Ulterior, după apariția internetului, a căutat rețete și a găsit nenumărate variante, pe care a încercat să le pună în practică. Dar n-a fost mulțumit de rezultate. Apoi a încercat rețeta dintr-o carte foarte rară – “Manual de apicultură”, de Constantin Hristea, o carte din 1947. Și i-a ieșit.

Fabricarea hidromelului nu este ușoară. Mierea se  amestecă cu apă, agenții de fermentare sunt polenul și bucăți de fagure, iar pentru arome se folosesc busuioc, soc, diverse condimente și fructe de pădure. După șase-opt săptămâni, hidromelul se transferă în butoaie de brad, pentru învechire.

Eugen Libotean produce 1.000 de litri la două luni, pe care-i vinde la târguri din Baia Mare sau București.  Tot acolo vinde și zacuscă, sosuri, siropuri sau dulcețuri neobișnuite:  dulceață de ceapă, de gogonele, de usturoi, de ardei iute, sirop de muguri de brad sau de ridiche neagră. Toate acestea sunt făcute după rețete extrem de vechi, pe care Eugen Libotean le-a obținut mergând efectiv din sat în sat, prin Maramureș, și stând de vorbă cu bătrânele care și le aminteau.

Toate produsele sunt obținute din materie primă luată de la țărani, de prin satele maramureșene.

(sursa foto)

Citește în continuare

Ferma de la Rotbav

În 1998, a murit bunicul celor trei frați Cățean (Silviu, George și Ionuț) din Rotbav, jud. Brașov. Bunica lor le-a dăruit, atunci, 30 de oi, o vacă și un cal. Cei trei frați au decis să păstreze animalele, în ciuda faptului că părinții s-au opus, pentru că-și doreau ca cei trei băieți să-și urmeze studiile. Noua moștenire părea o piedică, în acel moment, în educația lor.

Dar n-a fost așa. Nu doar că frații și-au terminat cu brio studiile (Silviu este medic veterinar, George este economist iar Ionuț cascador cu cai), dar au dezvoltat moștenirea de la bunici dincolo de așteptări.

Astfel că astăzi au peste 1500 de oi, 100 de vaci și 12 cai de rasă. Într-o zonă cu o tradiție de peste 600 de ani în fabricarea brânzei (brânza de burduf din Țara Bârsei a fost atestată documentar încă din anul 1400), produsele fermei Cățean sunt de-o calitate excepțională.

Secretul lor e simplu: cele 9 tipuri de brânzeturi tradiționale românești pe care le produce ferma sunt obținute după metode după metodele strămoșilor, din lapte crud, nepasteurizat, cheag, sare și folosint unelte tradiționale din lemn. Până și mulsul și tunsul oilor se realizează manual.

Iar rezultatele se văd. La Terra Madre Balkans, în 2010, brânza de burduf produsă la Rotbav a fost declarată cea mai bună brânză din Balcani. În 2015, la „International Taste & Quality Institute Superior Taste Award”, la Bruxelles, aceeași brânză a primit o stea de aur, pentru calitate și gust deosebit.

De asemenea, ferma Cățean face și produse din carne de oaie, în special pastramă afumată și cârnați.

Produsele lor se vând în piețele din Brașov, dar și în câteva magazine cu specific tradițional din țară.

Îi găsiți aici: www.ferma-catean.ro

Raimonda, fata cu lavanda

În anul 2012, în mijlocul unei cariere excelente  în comunicare (între altele, a fost director de comunicare al Primăriei Cluj-Napoca și marketing manager la Prodvinalco), Raimonda a decis să pună bazele unei culturi de lavandă. Ideea i-a venit uitându-se la televizor și simțind că asta este ceea ce-și dorește.

Pas cu pas, a început să-și transforme dorința în realitate. A cumpărat o bucată de pământ, a luat în arendă alta și pe un hectar de teren, după ce l-a curățat, l-a arat și l-a pregătit, a început să planteze 20.000 de butași de lavandă. Manual.

După 5 zile de eforturi uriașe, reușise să planteze doar 1.700 de butași.

„Deja eram terminată de gândul că mi-ar lua toată vara să plantez butașii de lavandă, plus că investiția era pusă serios în pericol. Am avut norocul să trec pe lângă un câmp pe care se planta mecanizat varză. Am oprit, am vorbit cu oamenii și mi-au zis că mă pot ajuta să plantez și lavanda mecanizat. În 11 ore totul a fost gata”, povestește Raimonda pentru Ziar de Cluj.

Apoi, și îngrijirea plantației a fost un lucru greu. Lavanda are nevoie de multă grijă, de spațiu, să n-aibă buruieni de jur împrejur. Pentru că nu folosește erbicide, Raimonda a trebuit să prășească un întreg hectar de teren. Au mai ajutat-o prietenii, dar, în general, după o zi de sapă au renunțat, din motive de febră musculară.

Investiția inițială a Raimondei a fost de 8.000 de euro și speră ca de anul acesta să înceapă s-o recupereze. În general, într-un an se pot obține două sau trei recolte de lavandă. Prima recoltă a fost împărțită între o cofetărie, florărie și un azil de bătrâni. Cofetăria respectivă a făcut tot felul de prăjituri cu lavandă, pentru că este o plantă comestibilă.

Acum Raimonda experimentează diferite soiuri de lavandă albă, roz și albastră și face teste pentru a obține un ulei de foarte bună calitate, pe care dorește să-l producă pentru firmele de cosmetice.

Citește în continuare

Idicel Pădure – Satul unei dulci afaceri

Nu mulți sunt cei care au auzit până azi de satul Idicel Pădure din județul Mureș. Dar bag mâna în foc că cei mai mulți dintre cei cărora le e cunoscut satul au auzit de el atunci când au citit sau au vorbit despre Dulceața lu' Răzvan.

În 2012, pe când era student la Economice la Cluj, Răzvan a fost implicat într-un proiect de cercetare legat de centrele de colectare a fructelor de pădure, iar acest proiect l-a dus tocmai în satul mureșean, cunoscut pentru livezile sale de cireși. Petrecând o vreme la Idicel Pădure pentru proiectul său, Răzvan a îndrăgit satul și pe localnici și s-a hotărât să contribuie cumva la bunăstarea și la promovarea locului.

Inspirat de întinderea de cireși înfloriți de pe dealurile Idicelului și gândindu-se la cât de
greu i-ar fi să se angajeze în Cluj, unde mai toate companiile din domeniul care-l interesa cereau experiență de muncă, i-a venit ideea de a se apuca de făcut și vândut dulceață.

Și-a luat banii puși deoparte de la ziua lui. și-a vândut mobilul și, cu acest capital de pornire, a trecut la fapte. Tanti Veronica a fost prima săteancă ce s-a alăturat proiectului lui Răzvan. Împreună au fiert, în curtea ei, primul ceaun de dulceață de cireșe.

De la primul ceaun la prima vânzare și apoi la mai multe ceaune și mai multe vânzări drumul a fost complicat. Aflăm de la Răzvan că a avut parte de un contact „brutal” cu realitatea lumii afacerilor, pentru care nu se pregătise în niciun fel. Norocul i-a surâs însă la un târg de afaceri în domeniul alimentar, la Paris, unde a dat peste un client care a apreciat entuziasmul și dulceața lu' Răzvan și care i-a plasat o comandă de producție pe care nu era deloc pregătit s-o onoreze. A urmat căutarea și găsirea unui partener cu posibilități financiare, apoi, după o investiție de 30.000 de euro, afacerea a demarat în trombă.

Astăzi Răzvan își vinde dulcețurile pe internet și la târguri de profil, iar afacerea lui se dezvoltă în feluri la care nu s-ar fi putut gândi la început: produce și alte produse, precum zacusca și magiunul, ba chiar și-a deschis și un magazin de desfacere în Cluj, de unde îți poți
alege sortimentele preferate din Dulceața lu' Răzvan în borcane de dus acasă ori în clătite de mâncat pe loc. Pentru că la Răzvănăria lui din Cluj, Răzvan îți oferă nu numai dulcețurile și poveștile lui, ci și niște clătite de-ți lasă gura apă.

Răzvan locuiește la Idicel Pădure, în mansarda micii lui fabrici de dulcețuri. Are o viață bună și planuri mari.

Poți comanda dulcețurile de pe site-ul www.dulceatalurazvan.ro.

Citește în continuare

Pensiunea din Mărișel care e pe primul loc în topul Trip Advisor

Ela și Sebastian sunt doi tineri a căror poveste a făcut deja de câteva ori înconjurul țării. V-o spunem și noi cu mândrie și cu bucurie, fiindcă sunt prietenii noștri și, acum cum au fost și sunt o inspirație pentru noi, la fel ar putea oricând să-i inspire și pe alții.

După un deceniu de experiențe profesionale dintre cele mai diverse, de la lucrul în multinaționale la munci necalificate ca emigranți și de la antreprenoriat în publicitate la imobiliare, au decis să lase marile orașe pentru un loc de vis, aflat pe „acoperișul lumii”, după cum le place să spună.

Mărișelul l-au descoperit în luna de miere, când un prieten le-a oferit cheile cabanei lui uitate de lume în munții Apuseni, în satul care era, la vremea aceea, un loc necunoscut
chiar și pentru clujenii care azi, la numai câțiva ani distanță, îl vizitează cu sutele în fiecare week-end. Și-au promis atunci să încerce cândva să se mute la Mărișel.

Ani mai târziu, întorși în țară, au accesat programul Sapard și s-au apucat de treabă. Au lăsat Clujul, Craiova și Montrealul, unde își petrecuseră viața de până atunci, pentru Mărișel și au pornit Cabana Moților, o pensiune de trei margarete, cu șapte camere și un restaurant permanent.

Cofinanțarea au asigurat-o din surse proprii și din credite pentru care au plătit și încă mai plătesc rate. Lucrurile merg bine și estimarea lor e că vor reuși să își achite creditele înainte de termen.

Construcția Cabanei Moților a început în 2005, pe un teren pe care cei doi tineri plătiseră 7.000 de euro. În 2008 Cabana și-a deschis porțile, iar astăzi are un grad de ocupare de 90%, așa că, dacă vreți să vă petreceți week-end-urile sau sărbătorile la Cabana Moților, trebuie să aveți grijă să vă faceți rezervarea cu mult timp înainte.

Clienții Cabanei Moților vin de peste tot din țară și chiar din străinătate, pensiunea nemaifiind, de mult, un loc numai al clujenilor, care pot ajunge la Mărișel în 50 de minute.
Pentru serviciile impecabile, pentru atmosfera de la Cabană și pentru mâncarea bună de la restaurant, moții noștri adoptați, acum moți și în buletine, au sute de review-uri pozitive pe Trip Advisor, cel mai important site de turism din lume. În topul Trip Advisor Cabana Moților a fost pe locul I în ultimii trei ani.

Ela și Sebi nu au planuri de a-și extinde pensiunea, ritmul de muncă actual, cu restaurantul permanent și cu cele șapte camere mai mereu pline, e suficient pentru ce și-au propus. Au angajat, cu normă întreagă sau cu jumătăți de normă, mai mulți săteni, iar pe timpul verii primesc în internship studenți interesați să înțeleagă munca în turism.

Ce urmează pentru cei doi tineri, stabiliți deja de câțiva ani pe „acoperișul lumii” este să crească o afacere conexă, pe care au testat-o deja, de producție și comerț de dulcețuri.
Se numește „Cămara de la munte” și vom vorbi despre ea cu altă ocazie.

Poți să-ți rezervi o cameră la Cabana Moților pe site-ul www.cabanamotilor.ro.

Citește în continuare