Articole

Goji, soi românesc

Adrian Nicolae este un bucureștean care, acum câțiva ani, s-a apucat de plantat goji - un fruct medicament originar din China, cu multiple beneficii pentru sănătate.

Inițial, Adrian a făcut o pepinieră de goji, apoi le-a plantat pe două hectare din județul Brașov și astăzi are certificare bio pentru cultura lui.

"Există mai mult culturi de goji în România, dar eu sunt singurul care am această certificare", declară Adrian Nicolae pentru Adevărul

Momentan, Adrian nu vinde fructele. Preferă să mai aștepte 2 ani pentru a primi omologare de soi românesc, ca să poată să vândă fructele proaspete și nu uscate. Astfel, ele vor putea fi folosite la dulcețuri, sucuri și uleiuri.

Între timp, însă, vinde plante de goji, la prețul de 15-20 de lei bucata - și plantele sunt, de asemenea, certificate bio. O astfel de cultură poate fi profitabilă - pe un hectar se pot pune 3000 - 3500 de plante și din al treilea an o plantă produce 2-3 kilograme de fructe. Pe piețele vestice, se vând cu 20 de euro pe kilogram.

foto: Adevărul

 

Citește în continuare

A lăsat catedra pentru munca pe ogor

La Galați există un grup de agricultori - Brateșleg Grup - care funcționează din 2008 și care administrează 1.000 de hectare de teren - 300 de hectare cu legume și 700 de hectare cu grâu, porumb, rapiță și sfeclă de zahăr. Investiția lor ajunge la 5 milioane de euro.

Unul dintre administratorii grupului, Daniel Ciuhureanu, este profesor de istorie, dar a renunțat la catedră pentru a se dedica agriculturii.

Din cele 300 de hectare de legumă, cele mai multe produc ceapă, iar restul morcovi și țelină. 70% din producție este livrată către hypermarket-uri, asta și datorită faptului că grupul din Galați a investit în tehnologie. Astfel, ei pot face față cerințelor retailerilor, de la spălatul și sortatul legumelor până la ambalat.

Anual, pe porțile fermei lor ies 5.000 de tone de ceapă și 3.000 de tone de rădăcinoase. Ocazional au și exportat în Polonia sau Bulgaria, iar acum poartă tratative pentru a livra în Republica Moldova

foto

Citește în continuare

Căsuța din povești

“Natura te va uimi / Odăile te vor liniști / Bucatele te vor încânta”

De la această premiză a plecat Irina Giurgiu, atunci când a vrut să creeze un loc prin care poate împărtăşi şi cu alţi oameni frumuseţile din zona Branului. Când ai de partea ta peisajul din mijlocul munţilor, natura şi o mână de oameni muncitori, nu ai cum să dai greş în crearea unui loc numai bun de vizitat.

Aşa a pornit Pensiunea Casa din Poveşti, una dintre primele pensiuni agroturistice omologate de Ministerul Turismului.

Numele pare rupt din basme - dar ceea ce îl face special este faptul că l-a primit chiar de la cei care vizitau pensiunea. În cei 20 de ani de activitate, Irina a vrut să ofere ce e mai bun turiştilor care veneau în vizită.

Ospitalitatea e cea care completează perfect atmosfera şi peisajul de la poalele munţilor.Drept dovadă, turiştii se întorc mereu cu drag la pensiunea Irinei. Amenajarea este pe măsura peisajului, iar profesionalismul cu care se lucrează face din Căsuţa din Poveşti o adevărată oază de linişte şi relaxare.

Citește în continuare

De la măr la trandafir

Doi fraţi din Ucea de sus, Făgăraș, au decis să cultive ceva diferit. În anul 2010 au trecut de la plantaţii de meri la plantaţii de trandafiri.Au făcut o investiţie de 10.000 într-o plantaţie de 2000 de metri pătraţi.

Scopul lor era de a produce dulceaţă şi siropuri din trandafir. Au reuşit să creeze o reţetă nouă prin care au depăşit până şi graniţele ţării. Cultura trandafirului, este una specială ce are nevoie de o îngrijire ca atare. Însă produsul final şi raritatea acestuia oferă un farmec aparte.

Inițiatorul afacerii a fost tatăl celor doi, care și-a propus ca, după pensie, să își înființeze o plantație de meri și, tocmai când avea totul pregătit și învățase de la experți din Vâlcea tot ce presupune  o livadă de meri, copiii s-au răzgândit și au preferat să realizeze o cultură de trandafiri.

Livada de meri fusese ideea tatălui celor doi, care dorea să îşi ocupe timpul cu ceva dupa pensionare. Se pare că ideea copiilor a fost una inovativă, aşa că au dezvoltat-o.

Tot ce iese din mâna lor este ecologic. Asta le-a adus succes, reuşind să vândă produsele chiar din prima recoltă.

Procesul de culegere este unul migălos, ce necesită răbdare. Producţia este de 15.000 de borcane de dulceaţă şi 5.000 de sticle de sirop. Familia Florea se gândeşte serios la extindere și, dacă primesc şi fonduri europene, vor să deschidă şi o fermă mixtă.

 

Citește în continuare

Sturionul de la munte

Gavrilă Rus, un domn din Bistrița-Năsăud, vrea sa adapteze sturionul, faimos pentru icrele negre considerate delicatesă, la condițiile de munte.

Și-a propus să aducă mai multă sofisticare în România. Are o pescărie şi, pe lângă păstrăv, s-a gândit să crească şi sturion, foarte bine cunoscut pentru icrele negre.

Primul pas a fost cumpărarea a 15 exemplare de nisetru, pe care le-a lăsat în aceleaşi bazine cu păstrăvii. Văzând că aceştia s-au adaptat, deşi nu aveau toate condiţiile necesare, Gavrila s-a hotărât să continue.

Următorul pas va fi să cumpere puieţi de sturion, pentru a vedea dacă se pot adapta încă de mici la condiţii nu tocmai potrivite pentru ei.

Pe lângă el, mai există o singură păstrăvărie care a încercat acest experiment. Dar el este încrezător şi doreşte să termine experimentul cu bine, pentru că este conştient de avantajele aduse.

Păstrăvăria este tot ce are Gabi Rus. A început în 2001, fără vreun fel de experienţă, însă pasiunea cu care a lucrat l-a adus la un alt nivel. După ce şi-a dezvoltat păstrăvăria, Gabi a deschis până şi un restaurant cu specific. Lucrurile merg spre bine, iar dezvoltarea sturionilor l-ar pune deasupra competitorilor.

Citește în continuare

Pensiunea de la Bușteni

Poveşti de viaţă cu tâlc. Asta ne poate transmite Luciana Stan, o tânără din Braşov care nu a lăsat vitregiile vieţii să stea în calea succesului şi a împlinirii personale şi profesionale.

Om învăţat trecut prin şcoală şi prin viaţă, aşa ar putea fi caracterizată Luciana. După absolvirea a două facultăţi şi după câteva locuri de muncă bine cotate, Luciana a decis să facă ceva pe cont propriu.

A luat casa bunicii sale din Buşteni, a reamenajat-o, a renovat-o şi a transformat-o în pensiune. A făcut din ea un colţ de rai, unde turiştii uită de necazurile vieții, atunci când vin în vacanţe.

Luciana le oferă condiţii de calitate maximă,  dar nu a renunţat la specificul casei. A păstrat detaliile care făceau din clădirea respectivă un element de mândrie pentru familia ei. A păstrat mobila din lemn masiv, veritabil iar perdelele ce acoperă ferestrele sunt cele brodate de bunica sa cu ani în urmă. Păstrează o atmosferă de cămin,  iar turiştii vin aici cu drag.

Elementul rustic şi căldura oferită de locaţie nu i-au fost de ajuns Lucianei. După ce şi-a luat doctoratul în marketing a dezvoltat un soft  prin care se pot evalua competenţelele personalului turistic, ceea ce duce la îmbunătăţirea strategiei de marketing şi automat la o mai bună dezvoltare a turismului.

Acum, Luciana este implicată în mai multe proiecte de consultanță, cu specific turistic, ceea ce îi oferă atât satisfacții materiale, cât și posibilitatea de a-și valorifica experiența.

Citește în continuare

De la politică la câmp

O vreme, Gabriel Corodeanu a fost consilier local la Bacău. A renunțat la această activitare și a rămas profesor la Liceul Sportiv.

Dar asta nu l-a împiedicat să se ocupe de agricultură. După mai multe încercări, s-a axat pe așa numitul porumb zaharat - porumb pentru fiert și copt.

În satul socrilor săi, Tamași, Gabi cultivă acum porumb zaharat pe 5 hectare. Investiția e destul de mare - cam 5.000 de lei pe hectar, dintre care 2.000 de lei semințele, la care se adaugă unele munci specifice acestui soi de porumb.

Dar și profitul este de minim 5.000 de lei la hectar. Gabriel s-a lovit de unele probleme - mistreții făceau ravagii în cultura lui, așa că a pus un gard electric în jurul plantației, care însă i-a fost furat după puțin timp.

Folosind irigarea prin picurare, ar obține profit chiar și mai mare, dar pentru moment irigă prin aspersie, folosind un izvor din apropiere, care din când în când seacă. De aceea, a investit 12.000 de lei în două fântâni.

Își desface marfa prin diverși distribuitori și posesori de aprozare, dar nu se sfiește să meargă personal să vândă la tarabă în piață.

foto: Deșteptarea

 

Citește în continuare

Bancherii apicultori

În urmă cu 12 ani, Florentin și Gabriela Stavarache, din Pașcani, lucrau la o bancă. La un moment dat, Florentin i-a făcut cadou soției sale un stup de albine.

Deși nu știau nimic despre apicultură, s-au apucat de învățat. Profitând de cunoștințele unui prieten - apicultor, de la care a învățat toate secretele creșterii de albine, Florentin s-a apucat serios de treabă. Astăzi, cei doi trăiesc numai din apicultură.

Astăzi, cei doi soți au 80 de familii de albine și ies pe piață cu diverse sortimente de miere, polen și produse adiacente.

Un mare ajutor a venit din partea autorităților locale, care au aprobat o cerere prin care să fie înființate tarabe speciale pentru apicultori într-o piață foarte apropiată de locuința lor. Deși trebuie să plătească o taxă pentru folosirea tarabelor, acest lucru a fost foarte folositor, pentru că și-au format destul de repede o clientelă fidelă.

Astăzi, Florin se ocupă exclusiv de producție, în timp ce soția sa se ocupă de marketingul produselor și de vânzare.

foto: agrointel

Citește în continuare

Omul pasionat de lapte

Pasiunea cultivată  de la vârste fragede face ca oamenii să devină mulţumiţi şi productivi.

Claudiu Frânc, moroşan veritabil,  crescut la poalele muntelui, trăiești din dragostea pentru zootehnie.

Mulsul vacilor l-a fascinat  de copil, de când o ajuta pe mama sa la treburile casnice. Devenit adult, s-a gândit că cel mai bine ar fi să construiască ceva în jurul pasiunii sale – zootehnica.

„A mulge nu e o chestiune atât de simplă. Îți trebuie o anumită putere. Și mai e un principiu. Vaca dacă n-ai terminat-o de muls în 5 minute, las-o”, povestește Claudiu Frânc pentru Agrointel

A pornit de jos, în pași mici, dar atent măsurați. La început,  avea grijă de vacile de acasă. Mai târziu pentru a căștiga câţiva bănuţi, a început să îngrijească și câteva vaci din vecini. De dimineaţă  până seara era pe islaz, umplându-și copilăria cu tot felul de  năzdrăvănii.

 

După terminarea facultății, în perioada comunistă, a ajuns director la un IAS din sudul țării. După 3 ani acolo, l-a pălit dorul de casă și a reușit să revină în Baia Mare, cu toate piedicile vremii. Un pic mai târziu a venit revoluția. După o perioadă tulbure, cea a anilor 1990-2000, în 2001 a cumpărat pachetul majoritar prin metoda MEBO și, câțiva ani mai târziu, în 2008, a implementat un proiect cu fonduri SAPARD. Astăzi ferma sa are 380 de capete . Produce 6.800 de litri  de lapte pe cap de  vacă pe ciclul de lactaţie şi în acelaşi timp se îngrijeşte de cultivarea a 400 de hectare de pământ.

E greu să întreţii o fermă mai ales când trebuie să te asiguri că tot ce este în fermă la început de săptămână va exista şi la final. Un lucru nu îi place şi acela e furtul. Are reguli stricte în privinţa asta. Dacă un angajat fură un litru de lapte, plăteşte de 100 de ori preţul de livrare. Asta l-a ajutat să aibă lângă el oameni de încredere cu care lucrează de ani de zile.

Munceşte mult şi dincolo de procesul de coordonare se implică în viaţa activă a fermei. Îi place să simtă pulsul lucrurilor şi să se asigure că rezultatele sunt de calitate

Citește în continuare

Crescătoarea de zmeură

Din lucrurile mărunte putem scoate profituri mari. Irina Petrescu, o tânără de 22 de ani din judeţul Prahova, a vrut să se convingă singură de asta.

Iniţial, părinţii ei cultivau zmeură în spatele casei. Irina li s-a alăturat şi aşa a pornit afacerea care anul trecut le-a adus un profit de 1200 lei.

Irina povesteşte că ideea nu avut ca scop pornirea unei afaceri, însă așa a fost să fie.

Relaţia pe care o au cu clienţii este aparte - unii vin chiar şi la culesul zmeurei. O văd în cadrul ei natural şi, în acelaşi timp, creează legături puternice cu familia. Până la urmă, clienţii mulţumiţi oferă cea mai bună publicitate.

Din momentul în care e pasiunea e denumită afacere, încep să apară şi obstacolele. De la hârtiile interminabile la taxele foarte mari, toate reprezintă puncte cheie în rularea afacerii.

Vânzarea către oraş întâlneşte şi ea impedimente. Contractele sunt destul de greu de găsit, dar nu imposibil.

Prietenii se implică activ în afacerea lor, ajutându-i la cules. Există însă cheltuielile pentru cultivare şi pentru materialele necesare terenului.

Dar dacă fără prea multă pregătire Irina a reuşit să facă din pasiunea familiei ceva profitabil, cu siguranţă va reuşi să îşi sporească cifra de afaceri în curând.

Pe Irina o găsiți pe facebook

Citește în continuare